Practica în licee

UNIVERSITATEA TEHNICĂ din CLUJ NAPOCA în parteneriat cu S.C. TERA IMPEX SRL – Sibiu şi INSTITUTUL TEHNIC DR. ING. PAUL CHRISTIANI – Germania, a implementat proiectul numit sugestiv: PRACTICA IN LICEE, proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 1: "Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere", Domeniul major de intervenţie 1.3: "Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare profesională".

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, din domenile mecanică şi electronică. Formarea s-a desfăşurat la Cluj-Napoca, într-un sistem profesional, modern şi sigur, aliniat la cerinţele europene de calitate şi performanţă, care a asigurat cel mai înalt nivel de specializare.

La aceasta formare de la şcoala noastra au participat prof. Petcuţ Maria şi prof. Mureşan Maria. Proiectul reprezintă un pas înainte faţă de realizările anterioare, deoarece s-a trecut la o abordare nouă a materiilor tehnice din învăţământ, ce presupune cunoaşterea aprofundată a nevoilor profesorilor din sistemul tehnic preuniversitar. Printre noutăţile introduse de acest program de formare este şi metoda de învăţare germană a acţiunii complete sau Metoda celor şase paşi. Metoda procedurală este desfăşurată în următoarele etape: informare, planificare, elaborarea deciziei, execuţie, control, evaluare.
Metoda celor 6 paşi se aplică în Germania din 2002, ca o necesitate de motivare a elevului.


Pentru mai multe informaţii: Practica în licee